
Hunedorenii din zonele 1 Brad, 2 Hațeg și 3 Centru deserviți de Brai-Cata beneficiază, începând din luna ianuarie 2022, de un nou sistem de colectare a deșeurilor reciclabile. Astfel, din luna decembrie 2021, toate gospodăriile individuale au primit sau urmează să primească saci galbeni și albaștri de câte 240 de litri, în locul vechilor saci galbeni de 120 de litri de care au beneficiat în ultimii ani, gratuit, în cadrul unui proiect pilot de colectare a fracției uscate, implementat de operatorul de salubritate Brai-Cata.
„În Simeria, precum și în celelalte localități urbane și rurale aflate în administrarea Brai-Cata, colectarea sacilor galbeni și albaștri de 240 de litri, distribuiți gratuit în cadrul noului program se va face începând din luna ianuarie, conform orarelor de colectare care au ajuns sau vor ajunge la beneficiarii serviciilor noastre, o dată cu noile recipiente. Facem apel la cetățeni să nu scoată în fata proprietăților, în această lună, vechii saci galbeni cu deșeuri reciclabile în amestec sau alte tipuri de recipiente, pentru că programele anterioare de colectare au fost înlocuite deja cu altele noi, care vor deveni operaționale din primele zile ale anului viitor”, a subliniat Edward Enăchioaia directorul sucursalei Brai-Cata Hunedoara.
Conducerea companiei le sugerează abonaților ca, în cazul în care au colectat deja deșeuri reciclabile în amestec, în vechii saci galbeni de 120 de litri, să procedeze la separarea și la punerea conținutului acestora în cei doi saci noi, mult mai încăpători, pe care i-au primit. Tot ce trebuie să facă este să respecte indicațiile de colectare imprimate pe fiecare sac și să aibă în vedere ca deșeurile să fie pliate și să nu conțină reziduuri alimentare.
„Scoaterea la porți a acestor saci trebuie să se facă doar în ianuarie, conform noilor programe de colectare, nu așa cum s-a întâmplat în Simeria, în mai multe rânduri luna aceasta, când oamenii au pregătit tot vechii saci pentru colectare și i-au lăsat pe domeniul public, după vechiul program, fără să țină cont că acesta nu mai este valabil”, explică Edward Enăchioaia.
În acest mod, toate gospodăriile individuale din mediul urban, aflate în zonele 1 Brad, 2 Hațeg și 3 Centru, din județul Hunedoara vor colecta în patru fracții, după cum urmează:
– Plastic și metal – în sacii galbeni;
– Hârtie și carton – în sacii albaștri;
– Sticlă – în containerele stradale verzi, tip clopot;
– Deșeuri menajere – în pubelele individuale.
via ServusPress.ro

OBIECTIVUL NOSTRU este acela de a reduce la minim cantitatea de deșeu depozitata, selectând toate materialele care pot fi reciclate și care se pot introduce în noi cicluri de producție (adică “RESURSELE” care se reciclează și care se “reutilizează”).
Brai-Cata își propune să devină, în următorii 3 ani, lider în domeniul managementul integrat al deșeurilor, prin extinderea cotei de piață și asigurarea unei game complete de servicii sub formă de pachet împreună cu servicii de consultanță adaptate pe cerințele și structura fiecărui client, având ca suport cele mai eficiente tehnologii în domeniu.
Sediul Social BRAI-CATA
Șoseaua Virtuții nr. 48, Etaj 1, Bucuresti
Tel: +40.31.437.93.95
Sucursala București,
Ialomita, Giurgiu, Ilfov
Șoseaua Virtuții nr. 48, Etaj 1, București
Tel: +40.31.437.93.95
Sucursala Timișoara
Puncte de lucru zona 3 Deta si
Str. ULPIA TRAIANA,nr. 2,et. PARTER,loc. Timişoara,jud. Timiş
Tel: +40356456402
Tel.casierie Deta
0356881084
Sucursala Caraș Severin
Str. Libertății, bloc a2, parter, Reșița
Puncte de lucru: Herculane, Otelul Rosu, Oravita
Sucursala Brăila
Str. Mihai Eminescu , nr.46, Brăila
Tel/Fax: +40771.500.883
Sucursala Rm. Vâlcea
Str. Carol I, nr.30, Bl. D6,
parter, Râmnicu Vâlcea
Tel:0350407773
Tel:0250736828
Zona 1 Brad
Punct de lucru Brad-Hunedoara,
Strada Independentei, bloc 17, etaj 1
telefon 0737475230
Zona 2 Hațeg
Punct de lucru Hațeg-Hunedoara,
str.Victor Babeș nr. 38,
telefon 0761669200
Sucursala Deva
Strada Sântuhalm nr 58A Deva, județul Hunedoara
Tel: +40.254.267.233
0771 451 581
Zona 3 Centru Hunedoara
Telefon Dispecerat 0771451581
Sucursala Brasov
Str. Alunului, nr. 6, Brasov
Tel: +40. 268.516.865
Vezi mai multe despre Brai Cata SRL Firmă de colectare și reciclare deșeuri
Etichete: Brai Cata, Colectare deșeuri reciclabile, Hunedoara