Poate părea greu de crezut, dar din puținul pe care îl avem, reușim să risipim foarte mult, cel puțin la capitolul alimente. Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai Cata a întocmit o listă cu cele șase din tipuri de mâncare ajunse cel mai frecvent la gunoi, precum și un set de soluții care ne pot ajuta să reducem considerabil aceste pierderi din bugetul familial.
În ultimul an, românii au gătit cu cel puțin 30% mai mult față de anul 2019, din cauza perioadelor lungi petrecute acasă. Acest lucru a generat și mult mai multe deșeuri alimentare. „Din păcate, obiceiul nostru de a cumpăra „ca să fie în casă” este de multe ori păgubos pentru bugetul de familie. Întotdeauna, când se gătește prea mult sau prea variat, o parte din acele tipuri de mâncare ajung negreșit la gunoi. Așa se explică statisticile care arată că din totalul alimentelor pe care le aruncăm, 24% reprezintă hrană gătită, 24% fructe, 21% legume și 20% pâine”, a declarat Bogdan Constantinescu.
Potrivit managerului Brai Cata, fiecare dintre noi avem responsabilitatea de a contribui la reducerea risipei alimentare, indiferent dacă suntem consumatori sau vânzători de hrană, pentru că toate aceste alimente, care ar putea fi consumate, ajung să putrezească în gropile de gunoi.
„România înregistrează cel mai mare consum de pâine din Europa, care ajunge la o medie anuală de 96 de kilograme, pe persoană, față de Spania, cu o medie de 51 de kilograme / persoană, după cum arată un studiu recent realizat de Eurostat. Este adevărat că la noi prețul pâinii este cu aproape 50% mai mic decât media europeană, însă nu ar trebui să cumpărăm mai mult decât este necesar sau, atunci când facem acest lucru, să învățăm să păstrăm ori să refolosim acest aliment. Nu este normal ca 20% din pâinea pe care o cumpărăm, să ajungă printre deșeuri”, explică specialistul în reciclare și colectare separată, care a întocmit o listă cu cele mai irosite 6 alimente și câteva sfaturi despre cum să le consumăm, fără să ne supraalimentăm.
#1 mâncare gătită
24% din hrana pe care o preparăm ajunge să se descompună în gropile de gunoi, în loc să fie preparată în vase mai mici sau pusă la păstrare la congelator, când se constată că este prea multă. În cazul mâncării gătite, câteva caserole pot fi soluția ideală de păstrare pentru mai mult timp. Într-o perioadă în care nu avem timp de gătit sau bugetul este pe terminate, o astfel de porție salvatoare poate rezolva un prânz de familie. Metoda se poate aplica în cazul oricărui preparat gătit, de la ciorbă, la friptură sau legume.
# 2 fructe
În fiecare an sunt aruncate milioane de fructe alterate înainte de a fi consumate. Pentru a le face să dureze mai mult, atunci când cumpărați mai mult decât e necesar, depozitați-le, curate și uscate, într-un loc rece, întunecat și bine ventilat, încercând să le așezați astfel încât să nu se atingă unul de celălalt. Mai mult decât atât, le puteți transforma în sucuri naturale, pe care le puteți consuma proapspete sau le puteți congela.
# 3 legume
La capitolul legume, ne oprim asupra uneia din cele mai risipite legume: cartoful. Zeci de tone din acest aliment ajung anual la gunoi, în condițiile în care variantele de preparare și de păstrare ale acestuia sunt foarte numeroase. Spre exemplu, cartofii trebuie ținuți într-un loc întunecat, ca să reziste mai mult. Dacă au deja câteva săptămâni sau chiar luni, pot fi preparați, apoi congelați în porții. Mai mult, există prăjituri din cartofi și tot felul de piureuri sau bulete, care se pot face adăugând doar câteva ingrediente uzuale. Cartofii mai pot fi fierți și apoi tăiați felii și congelați, pentru o cină rapidă.
# 4 pâine
Peste 240 de milioane de felii de pâine sunt aruncate în fiecare an, în condițiile în care pâinea se păstrează foarte bine înghețată sau prăjită sub formă de crutoane, pentru supă. În plus, orice pâine uscată poate fi transformată în pesmet pentru șnițele, găluște cu prune ori budinci.
# 5 lapte
Statistici realizate la nivel European arată că peste 5 milioane de pahare de lapte sunt vărsate în canalizare, în fiecare an, cu toate că și acest aliment poate fi utilizat în multe feluri înainte de a se strica. Laptele este ideal de inclus într-un smoothie de fructe pentru micul dejun, într-un sos alb sau în budinci. Mai mult, poate fi transformat foarte ușor în lapte bătut, doar amestecând laptele proaspăt cu un iaurt natural, păstrându-l la frigider pentru câteva zile și agitându-l din când în când. Când „se prinde” poate fi fiert și strecurat, pentru a se obține din el caș proaspăt. Proaspăt, poate fi păstrat foarte bine și la congelator.
# 6 brânză
Brânza este, de asemenea, un aliment aruncat frecvent, doar pentru că își schimbă culoarea sau mirosul. Aceasta, în ciuda faptului că poate fi utilizată în multe preparate, chiar și atunci când nu mai are prospețimea de la început. Învelișul uscat sau îngălbenit poate fi curățat și brânza poate fi utilizată apoi la gătit, în paste, sosuri béchamel sau preparate gratinate. În plus, majoritatea brânzeturilor pot fi congelate fără să își schimbe textura după dezghețare.
via Brai-Cata

OBIECTIVUL NOSTRU este acela de a reduce la minim cantitatea de deșeu depozitata, selectând toate materialele care pot fi reciclate și care se pot introduce în noi cicluri de producție (adică “RESURSELE” care se reciclează și care se “reutilizează”).
Brai-Cata își propune să devină, în următorii 3 ani, lider în domeniul managementul integrat al deșeurilor, prin extinderea cotei de piață și asigurarea unei game complete de servicii sub formă de pachet împreună cu servicii de consultanță adaptate pe cerințele și structura fiecărui client, având ca suport cele mai eficiente tehnologii în domeniu.
Sediul Social BRAI-CATA
Șoseaua Virtuții nr. 48, Etaj 1, Bucuresti
Tel: +40.31.437.93.95
Sucursala București,
Ialomita, Giurgiu, Ilfov
Șoseaua Virtuții nr. 48, Etaj 1, București
Tel: +40.31.437.93.95
Sucursala Timișoara
Puncte de lucru zona 3 Deta si
Str. ULPIA TRAIANA,nr. 2,et. PARTER,loc. Timişoara,jud. Timiş
Tel: +40356456402
Tel.casierie Deta
0356881084
Sucursala Caraș Severin
Str. Libertății, bloc a2, parter, Reșița
Puncte de lucru: Herculane, Otelul Rosu, Oravita
Sucursala Brăila
Str. Mihai Eminescu , nr.46, Brăila
Tel/Fax: +40771.500.883
Sucursala Rm. Vâlcea
Str. Carol I, nr.30, Bl. D6,
parter, Râmnicu Vâlcea
Tel:0350407773
Tel:0250736828
Zona 1 Brad
Punct de lucru Brad-Hunedoara,
Strada Independentei, bloc 17, etaj 1
telefon 0737475230
Zona 2 Hațeg
Punct de lucru Hațeg-Hunedoara,
str.Victor Babeș nr. 38,
telefon 0761669200
Sucursala Deva
Strada Sântuhalm nr 58A Deva, județul Hunedoara
Tel: +40.254.267.233
0771 451 581
Zona 3 Centru Hunedoara
Telefon Dispecerat 0771451581
Sucursala Brasov
Str. Alunului, nr. 6, Brasov
Tel: +40. 268.516.865
Vezi mai multe despre Brai Cata SRL Firmă de colectare și reciclare deșeuri
Etichete: Risipa alimentară