De două ori mai multe deşeuri colectate separat în doar şase luni în Bihor
În timp ce în municipiul Satu Mare persistă incertitudinea în privinţa viitorului operator de salubritate, AVE Bihor face eforturi uriaşe în judeţul vecin, pentru a duce la împlinire cel mai ambiţios proiect de colectare separată a deşeurilor din istoria Bihorului.
Peste 250.000 de bihoreni au învăţat în ultimele şase luni să colecteze separat deşeurile în cinci fracţii, iar rezultatele acestui demers sunt cu adevărat uimitoare: cantităţile de deşeuri generate au scăzut cu peste 35%, în timp ce deşeurile colectate separat s-au dublat în această perioadă.
De unde s-a început…
În luna septembrie 2020, într-un an dificil şi plin de provocări, AVE Bihor a început un proiect pe cât de ambiţios, pe atât de complicat: colectarea separată în cinci fracţii a deşeurilor generate de peste 80.000 de gospodării din întreg judeţul, după un model de succes preluat de către ADI ECOLECT BIHOR din două comune din judeţul Bihor: Sălacea şi Cociuba Mare. AVE BIHOR a câştigat licitaţia în patru din cele şase loturi din judeţ, ceea ce l-a transformat într-un operator de salubritate cu cea mai mare prezenţă din vestul ţării.
Primul lucru pe care AVE Bihor l-a realizat a fost să investească masiv în dotare şi tehnologie. Au fost achiziţionate 43 de camioane EURO 6, care permit colectarea în mai multe fracţii, iar flota a fost extinsă cu alte 13 maşini pentru a facilita transferul deşeurilor.
Au fost achiziţionate peste 200.000 de recipiente cu cip RFID, care permit identificarea utilizatorului şi a numărului de goliri a recipientelor, iar odată cu semnarea noilor contracte a început distribuirea acestora către clienţii din zonele Salonta, Beiuş, Marghita, Săcueni şi Valea lui Mihai.
… şi unde s-a ajuns
După şase luni de muncă asiduă, au fost colectate separat peste 11.500 de tone de deşeuri, iar cantitatea totală de deşeuri s-a micşorat cu 36,25%.
Un rezultat fantastic într-o perioadă atât de scurtă de timp, la care au contribuit din plin cei 250.000 de clienţi AVE BIHOR.
Obiectivul AVE BIHOR: zero deşeuri! Scopul declarat al AVE Bihor este un judeţ curat, cu ape fără PET-uri şi păduri prin care să-ţi facă plăcere să te plimbi cu familia.
Pentru că se aplică principii care au dat rezultate în cele mai dezvoltate şi ecologizate ţări din Europa.
Totul a început în Sălacea, în 2018, când comuna a implementat sistemul de colectare în cinci fracţii, iar gradul de colectare separată a deşeurilor reciclabile a crescut de la 3%, la … 66%. Dacă acest lucru s-ar aplica şi la nivelul municipiului Satu Mare, poate că acea ţintă de Zero Waste (zero deşeuri) nu ar fi chiar un vis.
via Informatia Zilei

Obiectivele companiei sunt:
Colectarea deşeurilor menajere de la întreaga populaţie din zonele deservite (circa 110.000 de oameni).
Implementarea colectării separate a deşeurilor reciclabile atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Realizarea unui grad cât mai mare de valorificare a deşeurilor municipale şi asigurarea îndeplinirii ţintelor privind deşeurile de ambalaje. Reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile la depozitare prin compostare la sursă şi alte metode de tratare astfel încât să se asigure atingerea ţintelor legislative.
Gestionarea corespunzătoare a fluxurilor speciale de deşeuri (deşeuri municipale periculoase, deşeuri voluminoase, deşeuri de echipamente electrice şi electronice).
Colectarea şi valorificarea potențialului util din deşeurile din construcţii şi demolări.
S.C. AVE BIHOR S.R.L.
Office: Str. Oradiei Nr. 32C, Salonta, jud. Bihor, 415500, Romania
Tel: +40 359 404 848
Fax: +40 359 463 797
E-mail 1:
Web: www.ave-bihor.ro
PUNCTE DE LUCRU
Municipiul Beius, nr. cad 102063, jud Bihor
Orasul Stei, nr. cad 50403, jud Bihor
Orasul Sacueni, nr cad. 51115, jud Bihor
Orasul Marghita, nr cad. 992, jud Bihor
Orasul Salonta, str Ghestului, nr cad. 104802, jud Bihor
Vezi mai multe despre AVE BIHOR SRL - Firmă de colectare și reciclare deșeuri în Oradea, județul Bihor
Etichete: ADI ECOLECT BIHOR, AVE BIHOR, Beiuş, Cociuba Mare, Marghita, Recipiente cu cip RFID, Săcueni, Sălacea, Salonta, Valea lui Mihai